Despre cartea lui Ion Costaş

Cu privire la memoriile lui Ion Costaş

                                      Unele observaţii şi comentarii.

După cum se cunoaşte, nu demult a văzut lumina tiparului cartea generalului de divizie Ion Costaş „Zilele eclipsei: Cronica războiului nedeclarat”, Această carte, după părerea noastră, este foarte importantă pentru cetăţenii ţării noastre, pentru istorici-profesionişti, şi pentru politicieni-statalişti, care doresc întărirea poziţiilor statului nostru- Moldovei. Importanţa acestei cărţi constă şi în faptul, că ea este printre primele cărţi (după memoriile primului Preşedinte a Moldovei M.Snegur „Labirintul destinului”), care în mod detaliat şi fundamental descrie poziţia autorităţilor legale ale ţării noastre (noi evităm expresia „Chişinăul oficial”, mai ales că I.Costaş din 1992 nu este o persoană oficială) în privinţa conflictelor transnistrean şi cel găgăuz. Această carte este necesară şi pentru locuitorii Rusiei, care timp de 2 decenii se află sub presiunea propagandei criminale tiraspolene. Această carte este necesară şi pentru locuitorii Transnistriei, de la care timp de 20 de ani este ascuns adevărul despre responsabilitatea structurilor tiraspolene pentru declanşarea războiului în Transnistria. În sfârşit, cartea este necesară pentru locuitorii Moldovei, reieşind din faptul, că autorităţile legale ale Moldovei, din frica faţă de Tiraspol şi Moscova, care dispun de posibilitatea de a publica documentele compromiţătoare asupra lor, sau din frica personală şi slugarnicie faţă de Bucureşti şi Moscova încearcă să ascundă adevărul despre acest război împotriva statului Moldovenesc, declanşat de Moscova, făcând aceasta chiar peste 2 decenii după război. Informarea cititorului despre fapte reale din acea perioadă – este valoarea incontestabilă a acestui volum.

Toate acestea nu înseamnă, că cartea recenzată nu deţine greşeli în expunerea faptelor şi cronologie, denumirea funcţiilor unor sau altor funcţionari şi chiar plagiatul lucrărilor, scrise de alţi autori. Eu am dreptul să scriu aceste rânduri, pentru că sunt la curent cu procesul creării acestei cărţi, ştiu, cine anume şi cum a scris-o, şi reieşind din faptul, că pe paginile ei sunt folosite multe materiale, scrise de mine personal, publicate câţiva ani înainte pe site-ul www.baza.md şi în blogul meu www.statulmoldovenesc.blogspot.com.

Trebuie de menţionat din start faptul, că volumul recenzat a fost scris de către jurnalista chişinăuiană Elena Zamura, cavaler al Ordinului Republicii, care în perioada scrierii cărţii deţinea funcţia de redactor-şef al ziarului „Alianţa Moldova Noastră”, la comanda generalului de divizie Ion Costaş (în cartea Elena Zamura este prezentată cititorilor în calitate de „redactor”, dar modestia această nu corespunde realităţii. E.Zamura nu este nici primul şi nici ultimul jurnalist, care scrie din numele cuiva memoriile acestuia). Autorul acestor rânduri a fost atras de către E.Zamura pentru selectarea unor materiale în calitate de istoric profesionist şi autor permanent al acestui ziar. În lista materialelor selectate se include şi seria de documente, aflate în arhiva Ministerului Apărării, care sunt citate sau publicate fragmentar la încheierea cărţii. Ele au fost depistate de mine şi E.Zamura, iar accesul în arhiva Ministerului Apărării ne-a asigurat actualul Ministru al Apărării, generalul de brigadă dl Vitalie Marinuţa. 

Iată lista greşelilor, comise de către Costaş şi Zamura (în continuare prezentarea lor se va efectua după varianta rusă a acestei cărţi „Дни затмения: Хроника необъявленной войны”).

             1. În lista lor se include articolul, consacrat politicii de cadre în Moldova, pe care eu l-am scris pentru publicarea pe site-ul www.baza.md. E.Zamura ne-a propus, ca acest material să fie scris pentru ziarul. Făcând cunoştinţa cu acesta, ea a declarat, că materialul este prea bun pentru ziar şi el trebuie fi plasat pe site-ul acestuia (adică acelaş baza.md). Când eu m-am convins în faptul, că articolul nu a fost publicat pe paginile site-ului, am întrebat pe E.Zamura, ce e de făcut cu materialul menţionat mai departe. E.Zamura a început să mă convingă să dau acordul la includerea materialului în cartea lui Costaş sub numele acestuia, referindu-se la faptul, că eu am primit o sumă de bani pentru acordarea ajutorului în pregătirea acestei cărţi. Eu am fost categoric împotriva, explicând, că consider aşa ceva drept plagiat al lucrului meu, că eu sunt doctor în ştiinţe şi nu am să permit cuiva furtul materialelor mele (ţin să subliniez, că personal I.Costaş nu are nicio legătură cu propunerile făcute de către E.Zamura, cred, că el nici nu bănuia despre ele). Totuşi, E.Zamura l-a publicat acest material în carte, drept într-un mod destul de bizar: fragmentele acestuia sunt împrăştiate prin carte (spre exemplu, pp.7-12, ultimul alineat al p.15, pp.35-39), cu infiltrările de nişte texte, scrise personal de E.Zamura. Totuşi, distinsa doamna nu a ţinut cont de faptul, că în originalul articolului erau referinţele la sursele concrete (care lipsesc în carte), mai mult, textul iniţial al articolului eu l-am redus special pentru E.Zamura. Deaceea varianta completă al acestui material, care acum se află în proces de publicare, sub denumirea «Загадки кадровой политики в МССР в 1980- е годы и личность Владимира Воронина»  orice doritor poate să-o primească, dacă va apela pe adresa  rsevcenco@gmail.com.

            2. P.21, al.1. «La 25 decembrie 1989 Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost arestaţi de către militarii şi executaţi». Corectă este doar a două parte a propoziţiei. Arestarea lor are loc la 22 decembrie 1989.

            3. P.25., ultimul alineat. «Primul consiliul de colective muncitoreşti a fost format în Transnistria la 11 august 1988 – în toiul discuţiei asupra proiectelor cu privire la statutul limbii». Aici este o greşeală cronologică – de un an – Consiliul menţionat a fost creat la 11 august 1989. Primul proiect cu privire la statutul limbii apare doar la 30 decembrie 1988. 

            4. P.27.аl.3. «Grevele politice s-au început la 21 august 1989.» Prima grevă „lingvistică” în Moldova a avut la Tiraspol la 16 august 1989, purta un caracter de avertizare şi a durat 2 ore.

            5. P.40. «…scenariu, verificat la 10 noiembrie 1989, a fost aplicat de către Voronin-preşedinte şi în 2000, în timpul dezordinilor în masă la Chişinău». În a.2000 la Chişinău într-adevăr au avut loc dezordinile de masă a studenţilor, provocate de cererea de a majora bursa. Autorul acestor rânduri a fost martorul ocular al acestor evenimente, dar trebuie de amintit, că Preşedintele Moldovei atunci era Petru Lucinschi. 

            6. P.52., ultimul alineat. «În seara aceleiaşi zile de 23 mai, când au fost bătuţi deputaţii…». Evenimentul, la care se face aici referire, are loc cu o zi înainte, la 22 mai, ceea ce este recunoscut şi pe p.51.

            7. Ibidem, continuarea propoziţiei: «preşedintele Consiliului de Miniştri Petru Pascari a declarat, că Guvernul în întreaga sa componentă demisionează». Acest lucru este corect faţă de toţi miniştri, în afara de Pascari – el a demisionat cu o zi mai târziu, la 23 mai.

            8. Ibidem, următoarea propoziţie: «Aceasta a coincis cu adoptarea la 23 iunie 1990 a declaraţiei cu privire la suveranitatea de stat al RSSM». Demisia guvernului Pascari (în afara de P.Pascari, cum am menţionat deja), a avut loc la 23 mai 1990. Declaraţia cu privire la suveranitate a fost adoptată la 23 iunie 1990. Unde aici coincidenţa? Mai mult, la 23 mai 1990 nicio RSS Moldova încă nu a existat, ea a fost proclamată doar la 5 iunie 1990.

            9. P.53., ultimul alineat. «Parlamentul a fost zguduit de demisia lui Pascari – administrator experimentat, care a construit la Chişinău circa 12 obiecte mari, care au devenit faţa oraşului». În primul rând, deputaţii din partea Frontului Popular (94 din 380) la sigur nu erau zguduiţi, ei aşteptau această demisie a duşmanului său politic. În al doilea rând, fără a pune la îndoială calităţile profesionale ale lui P.Pascari, care într-adevăr a fost unul din cei mai experimentaţi conducători ai Moldovei, care avea şi mulţi ani de experienţă la funcţii de conducere în organele unionale (în 1976-1989 a fost primvice-preşedintele Comitetului de Stat al URSS pentru planificare), totuşi credem că este nevoie de întrebare: ce fel de obiecte a construit la Chişinău P.Pascari? Până a.1962 el a lucrat la Ceadâr-Lunga, a lucrat în calitate de inspector la Ministerul Agriculturii Moldovei, în 1962-1970 a fost Secretarul Comitetului Central al PCM pentru agricultura, iar în 1970-1976 şi în 1990 a fost preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM. Nicio experienţă în domeniul construcţiilor el niciodată nu a avut, şi dacă noi vom considera, că fiecare conducător de rang înalt a construit nişte obiecte, putem ajunge la nişte concluzii absolut greşite. Mai corect ar fi de menţionat „în perioada căruia la Chişinău au fost construite…de obiecte”. Printre altele, ce înseamnă cifra „circa 12”? Oare poate exista 6,4 sau 3,8 de obiecte?

           10. PP.56, аlin.2-4, p.57., alin.1. Aici sunt prezentate într-o expunere prescurtată unele fragmente ale articolului meu «Правительство Мирчи Друка: взгляд через 20 лет», publicată în ziarul „Alianţa „Moldova Noastră” la 28 mai 2010 şi în Internet de către aceiaşă E.Zamura cu un an în urmă – A se vedea: http://baza.md/index.php?newsid=637.

         11. P.58, ultimul alineat.  Acest text reprezintă un fragment al articolului meu „МВД РМ: новейшая история-3”, publicat pe adresa: http://baza.md/index.php?newsid=45

            12. P.64, ultimul alineat. Despre N.Andronic se menţionează, că „în timpul puterii sovietice el a fost juristul fondului de decoraţii al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM”. În 1986-1990 Nicolae Andronic într-adevăr a lucrat la Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM, dar denumirea funcţiei lui era „referent superior al secţiei juridice”. 

            13. P.65. Aici se afirmă, că în anii guvernării lui Voronin a avut loc „pasivitatea totală a organelor de drept – procuraturii, poliţiei, SIS şi întregului sistem judiciar”. Considerăm, că în cazul dat rolul decisiv a jucat antipatia personală a lui I.Costaş faţă de Voronin. După tradiţia noastră naţională, „dacă omul mie nu-mi place, înseamnă că el nu are nicio calitate pozitivă”. La sigur, atitudinea faţă de activitatea lui Voronin poate fi diferită. Autorul acestor rânduri de multe ori publica materiale atât contra, cât şi pro-Voronin, reieşind din propriile viziuni (nu din comanda cuiva). Dar, în cazul menţionat antipatia personală  era pentru Costaş mai important. Nivelul de criminalitate în perioada lui Voronin, în comparaţie cu anii ’1990, a scăzut, deşi, probabil, nu atât de esenţial, cum se afirma în presa procomunistă. Este absolut nefondată şi afirmaţia despre „pasivitatea totală” a organelor de drept în anii 2001-2009, când la putere se afla V.Voronin. Cu toată că PCRM a întreprins tentative de a ascunde nivelul real de criminalitate, starea de lucruri în domeniul combaterii criminalităţii în 2001-2009 era mult mai bună, decât, de exemplu, în 1993-2001, sau 2009-2011.

            14. P.76., ultimul alineat. «…preşedintele CSS a Moldovei era general-maior Piotr Civertko (1966-1975). Scopul de bază a comitetului el considera  «lupta cu naţionalismul moldovenesc». În cazul dat E.Zamura a folosit fragmentul din articolul meu  «История секретной службы: трагикомедия в 13 действиях», publicată în ziarul  «Новое время», condusă atunci de ea în calitate de redactor-şef, la 24 martie 2000 .

           15. PP.83-85 (alineatul 1). Aici se foloseşte articolul meu „МВД РМ: новейшая история-1” http://baza.md/index.php?newsid=43. Dar referinţa se face numai în primul alineat al art.84, iar continuarea – circa o pagină, citat din acelaş material, nu conţine această referinţă. Probabil E.Zamura a considerat, că atâtea referinţe pe un singur autor ar fi prea mult pentru mine, care nu este totuşi un general. Posibil, această părere este aproape de realitate, pentru că E.Zamura acordă o atenţie deosebită funcţiei deţinute a persoanei.

16. P.86., аlin.1-2. Здесь тожеAici la fel se aplică metoda „referinţei parţiale” – după primul alineat se menţionează, că el este preluat din articolul meu, după al doilea – nu se menţionează.

17. P.91, аlin.2. – prezentarea prescurtată a unor fragmente din acelaş articol  http://baza.md/index.php?newsid=43.

18. PP.92-95 sunt în întregime compuse din acelaş articol (părţile I-II) - a se vedea:http://baza.md/index.php?newsid=43 и .. http://baza.md/index.php?newsid=44.

19. P.130. «La 2 noiembrie 1989 a fost organizat aşa-zisul congres extraordinar al poporului găgăuz». Noi susţinem aprecierea, dată în lucrarea recenzată acţiunilor separatiştilor găgăuzi şi transnistreni, dar cronologia evenimentelor este prezentată greşit. Congresul menţionat a avut loc nu la 2, ci la 12 noiembrie 1989.

20. P.131. Din motive necunoscute, reflectând în detalii evenimentele, legate cu proclamarea aşa-zisei „Republicii Găgăuze”, Costaş şi Zamura nu menţionează deloc despre data de 19 august 1990, când a fost proclamată această formaţiune separatistă ilegală. Dar în textul cărţii se spune, că la 21 august 1990 comitetul temporar de ajutor în formarea „Republicii Găgăuze” le-a adunat toţi conducătorii organelor de procuratură şi miliţie al raioanelor de sud, pentru a obţine resubordonarea lor organelor ilegale separatiste, iar reacţia oficială a Chişinăului se datează cu 20 august (adică cu o zi înainte de organizare a acestei şedinţe).

21. P.168., ultimul alineat. Aici se declară, că aşa-zisă „RSS Găgăuză” a existat până la 19 august 1991. În realitate această formaţiune criminală şi toate structurile ei banditeşti continuau să existe până a.1994.

22. P.169, ultimul alineat. Se efectuează referire la cartea «Откровенные диалоги» Э.Волкова и М.Снегура, numită „memoriile lui M.Snegur”. În cazul de referinţe Zamura a citit cartea menţionată fără nicio atenţie. Pe paginile ei Snegur de câteva ori declară, că unele sau altele probleme el nu va comenta în aceste dialoguri, dar va reflecta în memoriile, pe care le pregăteşte. Deaceea noi cu toată certitudine putem numi această carte drept discuţiile între Volkov şi Snegur (şi nicidecum memoriile), după părerea noastră, destul de interesante. Probabil, va fi interesant faptul, că eu am fost acea persoană, care a descoperit pentru E.Zamura această carte, iar pe urmă am oferit-o să citească, pentru că pe paginile ei Volkov afirma, că coechipierul lui Urechean de atunci, V.Untilă, chipurile a plătit mită în 150 000 de dolari pentru a obţine locul printre primele 10 de candidaţi în lista AMN la alegerile parlamentare din 2005 (mai târziu a avut loc contestarea acestor afirmaţii de către Untilă în judecată). E.Zamura a povestit despre cartea menţionată lui Urechean şi a dăruit-o lui, iar pentru mine a procurat altul exemplar. După cum am înţeles eu personal din cele întâmplate, oamenii fostului primar de Chişinău oferă puţin timp citirii cărţilor şi nici nu ştiau despre existenţa acestei cărţi.

În ceea ce priveşte memoriile lui M.Snegur, acestea sunt publicate sub denumirea „Labirintul destinului în 2007-2008, în care se descrie perioada anilor 1940-1990 (de la naşterea lui Snegur până a.1990, vol.I) şi perioada anilor 1990-1993 (vol.II),dar, cum menţionează pe paginile acestei cărţi M.Snegur, vor apărea şi următoarele volume. Zamura, probabil, nu ştie despre existenţa acestei lucrări, sau, deoarece ea nu cunoaşte limba de stat a ţării noastre, nu poate să-o citească şi să o comenteze la nivel necesar. Iar în „Labirintul...” evenimentele anilor 1989-1992, despre care scrie Costaş, sunt reflectate foarte minuţios.

23. P.187., alin.2. Este menţionat «ministru al justiţiei Pavel Barbalat». În realitate în 1990 acest funcţionar de stat a fost preşedintele Judecătoriei Supreme (1989-1995). Iar Ministru al Justiţiei era atunci Alexei Barbăneagră.

24. P.194, ultimul alineat. Nu putem să fim de acord cu afirmaţia, că băncile occidentale în 1991 „chipurile” au dezorganizat circulaţia bănească în URSS. Dacă Costaş şi Zamura nu sunt de acord cu părerea, că băncile Occidentului aveau pârghii de influenţă asupra circulaţiei banilor în URSS în ultima etapă de existenţă al acestuia, ar fi bine de adus nişte argumente. Dar ele lipsesc. Totodată ţinem să subliniem, că în haosul şi dezordine, ce domina atunci în economia sovietică poate fi presupusă nu implicarea doar băncilor străine, dar şi serviciilor secrete speciale şi altor structuri cointeresate. O dovadă în acest sens servesc, spre exemplu, memoriile unor spioni occidentali (P.Schwaitser. „Победа” ş.a.). Deaceea îndoielile autorilor sunt în cazul dat nefondate.

25. P.195, ultimul alineat. Se afirmă, că Stalin şi Hruşciov au efectuat „acţiunile similare de confiscare”(schimbul bănesc – R.Ş) în 1947 şi 1961. Această comparaţie este neserioasă, pentru că acţiunea, realizată de către Stalin în 1947 prevedea schimbul 1:10 doar sumelor mari (peste 3000 de ruble), iar altele se schimbau în corelaţie 2:3 или 1:2, iar reforma hruşciovistă a schimbat absolut toate sumele în corelaţie  1:10. Diferenţa, credem noi, este foarte bine vizibilă.

26. PP.195-196. În numărarea candidaţilor la funcţia de prim-secretar al CC al PCM (Eremei, Guţu, Iovv) lipsteşte V.Voronin, deşi în ziarele a.1991 el este menţionat ca contracandidat la acest post.

27. P.200 (ultimele 2 alineate), p.201 ( o parte din primele 2 alineate), p.203 (ultimul alineat), 204 (primul alineat), p.206, o parte din primul alineat) – E.Zamura prezintă expunerea fragmentelor articolului meu despre M.Druc  «Правительство Мирчи Друка: взгляд через 20 лет», despre care am menţionat mai sus.

28. P.209., alin.2. Comentând evenimentele, care au dus la demisia primului ministru M.Druc, Zamura şi Costaş îl menţionează pe V.Muravschi numai în calitate de ministru al finanţelor. În realitate la 18 martie 1991 el a fost numit şi primvice-primministru (rămânând ministru al finanţelor).

29. P.212., аlin.1. Se declară, că Chişinăul a văzut pe M.Druc pentru prima dată după demisia doar la procedura restabilirii Declaraţiei de independenţă – 27 aprilie 2010. Acest lucru nu corespunde adevărului. Până februarie 1992 M.Druc a rămas liderul Frontului Popular, şi, avea el aşa dorinţă, sau nu, a petrecut mult timp la Chişinău. Mai mult, în 2000 autorul acestor rânduri personal a discutat cu M.Druc la o conferinţă de presă, pe care a organizat ex-prim-ministru.

30. P.213, аlin.2. «Demisia lui Druc…nu a stopat procesul destrămării ţării. Parlamentul a acceptat condiţiile lui Snegur şi a oferit lui toată puterea executivă». Aici autorii din nou nu urmăresc cronologia evenimentelor, deşi la sfârşitul cărţii o publică. Demisia lui Druc a avut loc la 22 mai 1991, ultimatumul lui M.Snegur, care a ameninţat Sovietului Suprem cu demisia (Parlamentul atunci încă nu exista), are loc la 21 februarie 1991, iar acordarea lui Snegur împuternicirilor puterii executive – la 5 martie 1991. După cum vedem, expunerea evenimentelor este făcută în forma haotică.

31. Ibidem.  Redenumirea RSS Moldova în Republica Moldova (în forma prescurtată - Moldova) (anume aşa – R.Ş.), şi Sovietului Suprem în Parlament a avut loc nu în ziua demisiei lui Druc, dar cu o zi mai târziu – 23 mai 1991.

32. P.219., ultimul alineat. Cunoscutul la începutul anilor ’2000 jurnalist S.Ilcenko este menţionat în calitate de consilierul lui Voronin în problemele politice. Această prostie chiar este greu explicabilă. Funcţia de consilier lui V.Voronin în problemele politice în 2001-2003 ocupa politologul V.Doraş. S.Ilcenko era publicistul ziarului „Kommunist”, pe urmă s-a dezis de PCRM pentru că aceasta a întrat în conflict cu regimul criminal smirnovist, s-a refugiat la Tiraspol, unde  în mod cel mai dur critica pe Voronin şi comuniştii, îl proslăvea pe Smirnov, iar în ultimii ani practic a dispărut.

33. P.226, ultimul alineat. Se menţionează despre articolul lui I.Costaş «Не будем учить друг друга работать», în care el ripostează oponenţilor săi. Trebuie de spus, că nici Costaş, nici Zamura nu dispuneau de exemplarul acestui articol. La rugămintea lui E.Zamura eu l-am găsit-o în Biblioteca Naţională.

34. P.227, ultimul alineat, p. 228, alineatul 1. Fragmentul despre Plămădeală, Bodiul, Ceban din nou este preluat din articolul meu despre istoria Ministerului de Interne a Moldovei, de data această – din partea a III-a (a se vedea.http://baza.md/index.php?newsid=45).

35. P.238, ultimele 2 alineate,  p.239, primele 2 alineate reprezintă fragmentul din articolul meu   «История секретной службы: трагикомедия в 13 действиях», publicată în ziarul «Новое время» din 24 martie 2000, şi în cartea mea  «Viaţa politică în RSS Moldovenească (1944-1961». Chişinău, 2007, pp.200-202.

36. P.240, аlin.1 – este preluat din aceiaşă sursă  (în cartea mea acestea sunt p.202, 204-205).

37. P.247, аlin.2-3, 248, 249, аlin.1. – la fel reprezintă un plagiat al articolului meu  «Всемирная реституция», publicată în ziarul «Альянс «Moldova Noastră» la  16 februarie 2007.

38. P.251, ultimul alineat – este preluat de către E.Zamura în expunere din  aceiaşă «История секретной службы...».

39. P.316, alin.4. Autorii afirmă, că la alegerile prezidenţiale din 1991 M.Snegur nu a avut concurenţi. În realitate ele existau şi au dus campania electorală proprie. Printre ei se aflau, spre exemplu, G.Eremei şi G.Malarciuc, care pe urmă au ieşit din luptă în mod benevol. Despre existenţa lor scrie în memoriile sale (adevărate, nu în cadrul discuţiilor cu Volkov) şi M.Snegur. Mai mult, despre activitatea oponenţilor lui Snegur la aceste alegeri scriau mult şi ziarele de atunci, inclusiv «Независимая Молдова», redactată atunci, printre altele, de către Elena Zamura.

40. P.340, аlin.3. Este menţionat primul secretar al Comitetului Orăşenesc Bender al PCM  Piotr Ţâmai. Numele lui adevărat – Pavel.

41. P.341, ultimul alineat. Cu referire la amintirile fostului comisar de poliţie al or.Bender se afirmă, că alegerile „preşedintelui RMN” au fost stabilite pe data de 3 noiembrie 1991. În realitate ele au fost fixate pe data de 1 decembrie 1991 şi petrecute de către smirnovişti în strictă conformitate cu această decizie.

42. În comentariu la o fotografie, pe care este prezent, printre alţii, şi M.Druc, care semnează documentul, se spune, că „prim-ministru M.Druc...semnează Declaraţia de independenţă”. Druc a fost prim-ministru până la 22 mai 1991. Deaceea în cazul dat au loc numai două variante: sau M.Druc semnează aici în calitate de prim-ministru Declaraţia cu privire la suveranitate de stat (23 iunie 1990), sau în calitate de deputat, liderul fracţiunii Frontului Popular a Moldovei – la 27 august 1991 – Declaraţia de independenţă. 

43. P.373, ultimul alineat. Este menţionat consilierul lui M.Snegur Petru Sandulachi. În continuare, după plecarea lui M.Snegur din funcţia de Preşedinte (15 ianuarie 1997) Sandulachi din motive necunoscute a schimbat numele şi acum se numeşte Pantelei. Care este motivul acestei acţiuni, nu este clar nici astăzi.  

44. P.381., аlin.2. Este menţionat sovhozul militar «Гвардейский», care exista pe o parte a teritoriului r-nului Floreşti şi or.Bălţi. Documentul, în care el este menţionat, a fost găsit de către autorul acestor rânduri şi E.Zamura în arhiva Ministerului Apărării.

45. P.386, аlin.2. – se menţionează despre lichidarea societăţii  «Спорт и техника» (fosta ДОСААФ) – documentul a fost găsit de noi în arhiva Ministerului Apărării.

46. P.407, ultimul alineat Se spune despre declaraţia Consiliului Militar al armatei a 14-a, adresată lui M.Snegur, care a fost trimisă Preşedintelui Moldovei de către A.Lebed. Ce legătură avea atunci A.Lebed cu această armată, nu este clar, pentru că comandantul ei era atunci general-maior Iu.Netkaciov, iar Lebed l-a înlocuit pe acesta doar la 23 iunie 1992 (despre acest fapt Costaş şi Zamura menţionează pe  p.469).

47. P.417., аlin.3. Povestind despre evenimentele din decembrie 1991, când un grup de gardişti-smirnovişti a acaparat câteva maşini cu echipament pentru colaboratorii Ministerului de Interne a Moldovei, Costaş şi Zamura comit o scăpare fatală, afirmând, că după călătoria „ministrului afacerilor interne Molojen” la Smirnov şi discuţia cu liderul separatist echipamentul a fost întors. Aşadar, Costaş a uitat, că ministrul de interne atunci era el, şi nu Molojen, care ocupa funcţia de viceministru de interne.

48. În descrierea evenimentelor din Tighina (19-22 iunie 1992) rolul lui Costaş este prezentat foarte neclar, deşi sunt mult criticaţi Snegur şi şeful Statului Major al Ministerului Apărării, primvice-ministru al apărării P.Creangă. Fără îndoială, rolul negativ al acestora, comportarea nehotărâtă şi incompetenţa lor au contribuit la înfrângere: noi nu am reuşit să salvăm Tighina de bandiţii smirnovişti. Dar rămâne inexplicabil rolul personal al lui Costaş în aceste evenimente. Despre propria activitate în aceste zile în calitate de ministru al apărării, indicaţiile şi ordinele emise în aceste zile Costaş spune doar câteva fraze. De ce?

49. P.471, ultimul alineat. Citând pe jurnalista rusă E.Danielean, autorii afirmă, că Lebed a obţinut gradul de general-maior chipurile pentru apărarea „Casei Albe” la 19-21 august 1991. Este foarte bizar faptul, că generalul Costaş măcar aici nu l-a corectat pe coautorul săui neoficial: Lebed în 1991 era general-maior şi ocupa funcţia de comandant-adjunct al Trupelor de Aeropurtate al URSS (iar comandantul lor era viitorul ministru al apărării Rusiei P.Graciov).

50. P.500 (ultimul alineat), 501-503  reprezintă un citat voluminos al articolului meu, consacrat istoriei Ministerului de Interne, partea a III-a. A se vedea: см. http://baza.md/index.php?newsid=45.

51. P.505, ultimul alineat. Coechipierul lui V.Voronin, Vadim Mişin este numit „fostul secretar al Comitetului Raional Grigoriopol al PCM”. Trebuie de precizat, - ”secretarul al II-lea al Comitetului Raional de Partid Grigoriopol între anii 1978-1983”, Prim-secretar al Comitetului Raional de Partid Grigoriopol în 1971-1980 a fost Simion Vakulik, pe care autorul acestor rânduri îl cunoştea personal.

52. P.507, ultimul alineat. Se menţionează, că colonelul de poliţie P.Dimitrov a dispărut în 2001. În realitate – în 2002.

53. P.515, penultimul alineat. «În primăvara anului 1995 şeful statului a emis decretul cu privire la eliberarea lui Creangă din funcţia de ministru al apărării». În realitate – cu un an mai târziu, în martie 1996.

54. P.529, ultimul alineat, p.530, primul alineat: « Moscova artificial trăgea diferenţele între români şi moldoveni..., începând în anii ’1920 campania pentru autoidentificarea moldovenilor». Nu sunt îndoieli în faptul, că rusificarea grăbită şi forţată a Moldovei de către autorităţile sovietice – de la început pe malul stâng, iar după 1940 – şi pe malul drept al Nistrului a adus o daună colosală, practic irecuperabilă culturii şi limbii poporului moldav. Totodată ţinem să subliniem, că termenul „moldoveni” apare nu în anii ’1920, dar se trage din adâncul secolelor, nefiind legat nici cu sovieticii, nici cu imperiul ţarist sau ruşii. Deaceea, speculând pe autoglotonimul „moldovean” autorităţile ruse şi sovietice pur şi simplu au folosit denumirea istorică, adevărată a poporului nostru în propriile interese.  

55. P.530, аlin.2. Se menţionează, că în RASSM până a.1940 au fost împuşcaţi peste 5500 de persoane. După datele, de care dispunem, această cifră nu este corectă şi în realitate depăşeşte 8000 de oameni.

56.  P.538, ultimul alineat. Comentând starea actuală a tratativelor Moldovei cu conducerea ilegală a regiunii transnistrenii, Costaş şi Zamura scriu: „Chişinăul...insistă asupra revenirii la varianta, prevăzută în Constituţia RM, ceea ce poate fi realizat doar prin calea războiului împotriva propriului popor, ceea ce în mod univoc se califică de către comunitatea internaţională drept un genocid. Iată care-i impas!” Niciun fel de impas nu există, şi noi putem aduce în confirmarea părerii noastre un exemplu concret. După cum se cunoaşte (iar generalul Costaş, care este profesionist militar, la sigur ştie acest fapt), în a.1992 sârbii din Croaţia, care nu erau de acord cu declararea independenţei Croaţiei de fosta Jugoslavia,  au proclamat aşa-zisa „Republica Srbska”. Autorităţile croate niciodată nu se împăcau cu existenţa ei şi declarau în repetate rânduri, că vor aplica toate măsurile pentru lichidarea acestei formaţiuni separatiste banditeşti. Aceste promisiuni au fost realizate în 1995. „Republica Srbska” a fost lichidată de către unităţile armatei regulare croate, iar liderii acestei formaţiuni au fugit în Serbia. Nimeni din oameni politici ai Occidentului nici atunci, nici astăzi niciodată nu a vorbit despre oarecare „genocid împotriva propriului popor” în Croaţia. Este un lucru foarte bizar, că dl Costaş nu a amintit acest exemplu şi nu a introdus modificări respective în text.

56. P.542-545. Se citează articolul turistului leton A.Vitolinis, care a fost câţiva ani în urmă în Moldova. Acest articol eu întâmplător am găsit pe un site, care este prezentat şi în carte, şi l-am descris lui E.Zamura, la rugămintea ei am trimis prin poşta electronică (această scrisoare, cu indicarea datei concrete a trimiterii – cu un an înaintea apariţiei cărţii, până-n prezent se află în poşta mea electronică şi poate fi oricând demonstrată doritorilor). Nu sunt la curent, cum a influenţat acest material asupra lui Costaş (în cartea se spune, că l-a zguduit), dar pe Zamura el într-adevăr l-a zguduit, ceea ce ea l-a recunoscut personal în discuţia cu mine. Probabil, se are în vedere, că Zamura şi a fost zguduită de acest text.

57. P.545., ultimul alineat. Se afirmă, că populaţia Transnistriei s-a redus în ultimii 20 de ani de la 750 000 la mai puţin de 500 000. După cum se cunoaşte din sursele oficiale, publicate în Transnistria, populaţia acestei regiuni a Moldovei constituie astăzi 515 000 de persoane şi se află în scădere, aproximativ cu 3000 de persoane anual.

54.  P.546., primul alineat. Autorii scriu, că populaţia Moldovei astăzi constituie doar 3,8 mln. de oameni. După părerea noastră, ei se bazează pe nişte calcule nefondate. După ultimele date, prezentate de către Biroul Naţional de Statistică, pe malul drept al Nistrului locuiesc 3 560 000 de oameni. Dacă vom adăuga şi 515 000 de locuitori ai Transnistriei avem 4 075 000 de persoane, cu 275 000 mai mult! Care sunt sursele voastre, domnii autori?

Greşelile sunt şi în cronologia evenimentelor, prezentată la încheierea cărţii.

55. P.552. Вновь повторяется ошибка про 2 ноября 1989 г., когда якобы состоялся т.н. Чрезвычайный съезд гагаузского народа (на самом деле, повторяем, 12 ноября, в этом авторы могли бы убедиться, если бы внимательно прочитали цитируемого ими же Ф.Ангели) Se repetă greşeală despre 2 noiembrie 1989, când chipurile, a avut loc Congresul extraordinar al poporului găgăuz (în realitate, repetăm, la 12 noiembrie, şi autorii puteau să se convinge în acest fapt, dacă aş face  atent cunoştinţa cu cartea  lui F.Angheli, care este de multe ori citată.

56.   Ibidem. «17 decembrie 1989  – revoluţia în România». În realitate – doar începutul ei.

57. P.554. «17 mai 1990 г… Congresul al XVII al PCМ. Simion Grossu pleacă la dispoziţia CC al PCUS. Prim-secretar este ales Piotr Lucinschi». Simion Grossu a fost eliberat din funcţia de prim-secretar al CC al PCM încă la 16 noiembrie 1989, în aceiaşă zi el a fost înlocuit cu Petru Lucinschi.

58. P.560. Autorii din motive neclare au scăpat din vedere a Doua Marea Adunare Naţională (16 decembrie 1990), care atunci la fel a fost un eveniment foarte important.

59. P.562. Se spune despre demisia lui M.Druc, dar niciun cuvânt despre urmaşul acestuia, cine şi când l-a urmat. Acesta a fost Valeriu Muravschi, care intrat în funcţie la 28 mai 1991.

60. P.563. În enumerarea sectoarelor de poliţie, luate cu asalt de către separatiştii şi indicarea datelor, când ele au fost cucerite de către structurile ilegale smirnoviste, din motive neclare lipsesc sectoarele de poliţie Camenca şi Grigoriopol, deşi în carte autorii descriu, cum ele au fost ocupate.

61. PP.566-569. După o „tradiţie” urâtă, publicând lista deputaţilor Parlamentului Moldovei din a.1990 E.Zamura nici nu menţionează numele meu în semn de mulţumire, deşi anume eu l-am găsit în Biblioteca Naţională la rugămintea ei.

62. PP.570-575. În cartea este inclusă lista membrilor guvernelor Druc, Muravschi, Sangheli. Această listă eu le-am compus la rugămintea lui E.Zamura în baza materialului meu, publicat în ziarul «Аlianţa «Moldova Noastră» la 9 şi 16 оctombrie 2009 г. «Guvernul Moldovei: 1940-2009».

E.Zamura nu a considerat necesar nici să mă menţioneze în calitate de persoană, care l-a compus acest material, nici să includă în lista persoanelor, pe care I.Costaş îl mulţumeşte pentru ajutorul acordat în pregătirea acestei cărţi (nu cred, că I.Costaş ştia, cine este autorul adevărat al multor materiale, incluse în cartea lui). Iată cum se manifestă recunoştinţa omenească...  

Ruslan ŞEVCENCO, doctor în istorie, conferenţiar, şeful Catedrei Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea Studii Europene din Moldova.